ÎNGRIJIREA ORHIDEEI DE APARTAMENT

ÎNGRIJIREA ORHIDEEI DE APARTAMENT
 ÎNGRIJIREA ORHIDEEI DE APARTAMENT 



Frumusețe, eleganță și delicatețe. Sunt cele trei atribute care definesc cel mai bine orhideea de apartament. Diversitatea culorilor și aspectul grațios transformă orhideea într-una dintre cele mai renumite plante de interior. Totodată, este și un cadou floral spectaculos, ideal pentru a fi dăruit atât apropiaților, cât și persoanelor față de care vrei să-ți exprimi respectul sau admirația. 

 Temperatura potrivită
Orhideea de apartament are nevoie de temperaturi constante pentru a se dezvolta armonios. Pe timp de zi, este indicat ca în încăperea în care se află să fie între 21 și 29 de grade Celsius, iar în timpul nopții, în jurul valorilor de 15 – 18 grade Celsius. Sursă: 
 

Lumina

Acest factor este cel mai important cand vine vorba de inflorirea orhideelor. Lumina insuficienta impiedica inflorirea insa razele solare directe provoaca arsuri frunzelor. Aceste specii au nevoie de lumina puternica dar nu prefera razele solare directe, asadar, plantele se amplaseaza pe un pervaz al unei ferestre orientate spre sud, est sau vest, astfel incat sa beneficieze de aceasta resursa.

In general, aspectul plantelor ne spune multe despre cerintele acestora. In ceea ce priveste influenta luminii asupra culorii frunzelor, orhideele trebuie sa prezinte culoarea frunzelor verde deschis. Daca frunzele beneficiaza de prea putina lumina, acestea prezinta un verde inchis. Daca primesc prea multa lumina, frunzele au o culoarea verde-galbuie.

 

Umiditatea relativa a aerului

Fiind plante tropicale, orhideele iubesc umiditatea atmosferica. Aceasta conditie nu este greu de indeplinit:

Vasele se pot aseza in tavite cu pietricele si apa, cu conditia ca partea inferioara a vasului sa nu atinga apa;Daca sunt mai multe plante, acestea se pot aseza apropiate una de cealalta, astfel mentinandu-se un microclimat mai umedPlantele se pot pulveriza cu apa pe frunze dar fara ca aceasta sa patrunda la locul de insertie al frunzei pe tulpina sau in mijlocul rozetei (mugurele central). Pulverizarea se realizeaza, de preferat, in prima parte a zilei, evitandu-se aceasta procedura spre sfarsitul zilei.

Pentru a creste cu succes orhideele, trebuie ca temperatura, lumina si umiditatea sa fie mereu intr-o stransa legatura si valorile unui factor corelat in functie de celelalte. In caz de umiditate scazuta, temperaturile inalte sunt nocive plentelor si pot provoca ofilirea. Umiditatea ridicata, corelata cu temperaturile scazute, are ca efect putrezirea radacinilor.

 

Substratul si vasul

 

Principalele functii ale substratului sunt de suport si de a asigura plantei umiditatea necesara sistemului radicular, nu de a oferi plantei substante nutritive.

Substratul de cultura trebuie sa fe cat mai poros, afanat, sa asigure un bun drenaj al apei, mai ales la speciile epifite, ale caror radacini necesita un grad mai mare de aerisire. Se utilizeaza, de regula, un amestec de 2-3 din urmatoarele materiale: scoarte, turba grosiera, radacini de ferigi, bucati mici de pluta, muschi, fibre de cocos, perlit.

Se recomanda utilizarea substraturillor gata preparate, ce se gasesc in comer

Suport clienti 09:00 - 19:00

0756952532 office@florariaioana.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!